Gradina Zoologica Timisoara Timisoara Zoological Garden
Gradina Zoologica
Timisoara
 

Noutăţi la Zoo si apel la voluntari

09.04.2008

Primăria Municipiului Timişoara şi Consiliul Local continuă eforturile pentru modernizarea şi extinderea Grădinii Zoologice Timişoara. Astfel, ultima achiziţie o reprezintă două ursoaice surori, de 3,5 ani, primite gratuit de la Grădina Zoologică din Oradea.

În această primăvară se va semna şi contractul cu Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile pentru realizarea unei clădiri educaţionale multifuncţionale, Guvernul cofinanţând 75% din valoarea proiectului, restul fiind asigurat de la bugetul local. Valoarea totală a investiţiei, conform Studiului de Fezabilitate Clădirea educaţională multifuncţională, este de 925 000 de euro.

Noua clădire de la Grădina Zoologică este o construcţie care va aduce avantaje copiilor şcolilor din oraş şi din judeţ, deoarece se vor putea apropia mai mult de habitatele animalelor, de animale şi nu în ultimul rând de natură. Aceasta va fi aşezată la intrarea în Grădina Zoologică şi va cuprinde: acvarium pentru diversificarea şi creşterea numărului de animale expuse, sală educaţională-polifuncţională, spaţii de cazare pentru copii, limitate ca număr pentru organizarea în timpul vacanţelor a unor activităţi de tip tabără, spaţiu pentru administraţia grădinii zoologice.

Deoarece Grădina Zoologică este un punct de mare atracţie, facem apel la toţi cei care doresc să se implice în mod voluntar în activitatea de îngrijire şi întreţinere a animalelor, precum şi a spaţiilor verzi, să ia legătura cu noi. Accesând la secţiunea contact, se poate lua legătura cu cei care se ocupă direct de Grădina Zoologică prin transmiterea unui email în care acela care vrea să devină voluntar va pune datele de contact şi email-ul pentru a putea fi contactat.

© 2007 - Gradina Zoologica Timisoara.   Site creat de inTimisoara.com,   Gazduire oferita de 3Waves.net Studio